Învăţământul superior a fost inaugurat la Drobeta Turnu Severin în anul 1991, odată cu înfiinţarea COLEGIULUI UNIVERSITAR TEHNIC, ECONOMIC ŞI  DE ADMINISTRAŢIE.

Anul universitar 1991-1992 a debutat cu un număr de 50 de studenţi, înscrişi la specializarea Contabilitate şi gestiune financiară.

 

În perioada 1991-1996, în cadrul Colegiului de la Drobeta Turnu Severin au fost autorizate să funcţioneze următoarele specializări de scurtă durată:

 

În perioada 1996-2004, învățământul universitar de la Dr. Tr. Severin s-a  dezvoltat, apărând noi specializări de lungă durată.

 

Începând cu anul universitar 2004-2005, s-a înfiinţat CENTRUL UNIVERSITAR din DROBETA TURNU SEVERIN, parte componentă a UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA, care, în prezent, are în structură extensii ale următoarelor facultăți:

 

În cadrul Facultății de Mecanică funcționează Departamentul de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice la Drobeta Turnu Severin.

 

De asemenea, în cadrul Centrului Universitar Dr. Tr. Severin regăsim extensii ale Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic și Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră.